Misterioasele aşezări rupestre din Munţii Buzăului - Athos-ul românesc din Ţara Luanei

Legenda spune că,  tot ţinutul muntos al Buzăului, alcătuia cândva, în negura vremurilor, Ţara Luanei. Aici, domnea un rege bătrân şi înţelept care,  pentru a se apăra de năvălitori, a construit cetăţi înalte „până la cer”. Luptătorii viteji ai cetăţilor, fără frică de moarte, se luptau cu cotropitorii până la sacrificiu, iar regele Luana le vindeca rănile cu „apă fermecată”, luată din Valea Izvoarelor. Finalul luptelor a fost însă dramatic: „atacatorii în care de foc, au doborât Soarele Luanei, Pamântul s-a cutremurat, iar scoarţa terestră a rămas pustiită”.

În această zonă legendară, se găsesc mai multe aşezări rupestre, care au servit ca spaţii de locuit, sau ca sanctuare, încă din vremuri îndepărtate. În jurul lor s-au ţesut numeroase legende, dar şi poveşti paranormale, legate de întâmplări şi dispariţii, călătorii în timp, descoperiri de oseminte uriaşe etc.

Pe pereţii lor, se găsesc inscripţii creştine, dar şi precreştine, unele din perioade foarte îndepărtate, care nu au fost încă descifrate. Acest ansamblu de lăcaşe de cult, schituri, mănăstiri şi sihăstrii, cu o puternică încărcătură creştină, situat în munţii sacri ai Buzăului, este cunoscut şi ca, Athos-ul românesc.

Cea mai veche aşezare rupestră din acest ansamblu, este Grota Fundul Peşterii, locuită de dinainte de creştinism. Aici s-au descoperit simboluri spirituale, ce ar duce datarea până în Neoliticul Final. Firida săpată pe peretele vestic, aduce cu un altar închinat lui Audius (episcop exilat de către Împăratul Constantin al II-lea), iar crucile malteze duc către sec. IV-VI. Prin alte 200 de semne, făcute prin incizie sau zgâriere, se redau forme de vârfuri de lănci, săgeţi, suliţe, pumnale, dar şi alte semne specifice artei rupestre preistorice.

Biserica Aluniş este cel mai cunoscut lăcaş făcut în piatră, construit în jurul anului 1274 şi atestat la 1351. Printre vestigiile rupestre se află şi Peştera lui Dionisie Torcătorul, un adăpost din sec. III-IV. Biserica lui Iosif săpată într-o stâncă uriaşă, conservată ca la început, cu intrarea în trepte tăiate cu mare precizie, este datată ca fiind de  sec. III-IV.

În această zonă se mai găsesc numeroase alte stănci şi pietre, încărcate de simboluri şi semne străvechi, care aşteaptă să fie cercetate, alături de intrări ciudate în pământ şi tuneluri subterane.