Vlad III Basarab, voievodul valah la răscruce de drumuri

În Evul Mediu a existat o țară, situată la răscruce de drumuri între două lumi pe cât de diferite pe atât de puternice, pe de o  parte Imperiul Otoman, condus de Mehmed al II-lea iar pe de altă parte Regatul Ungariei și întreaga lume catolică, iar această țară s-a numit VALAHIA.

Datorită poziției sale, pentru a supraviețui a trebuit să înfrunte dușmanii din toate părțile, inclusiv din interior. Mulți au venit cu pretenții privind teritoriul țării, și asta doar pentru că le stătea în cale, dar până când un voievod valah nu și-a impus autoritatea și a apărat interesele țării.

Unul din personajele de elită din istoria Valahiei este Vlad III Basarab, cunoscut și sub numele de Vlad Țepeș datorită pedepsei tragerii în țeapă, iar în țară era cunoscut și sub numele de Vlad ”Drăculea”, care în limba română medievală terminația ”ea” însemna fiul lui, în cazul nostru "fiul lui Dracul”, pe când numele Dracula este preferată de Occident, cu o oarecare conotație negativă în urma personajului creat de Bram Stoker. Vlad Dracul, pentru a evita orice confuzie, era numit tatăl lui Vlad Țepeș, nume care se datorează faptului că a intrat, pentru merite cavalerești, în Ordinul Dragonului instituit de Sigismund de Luxemburg.  

De ce Vlad Țepeș a rămas celebru in istorie?

Pentru că Vlad Țepeș creează un nou model de rege, total atipic pentru modelele existente. În primul rând, pentru a-și consolida imaginea la nivel internațional își creează propria imagine de "mare conducător." Pentru aceasta, Vlad impune un nou tip de imagine, șocantă pentru publicul țintă, atât pe plan intern cât și pe plan extern. Diverse surse povestesc în unanimitate despre ordinea din țară, administrarea fermă și eficientă, securitatea pe toate drumuri, și mai ales prezența unei armate profesioniste.

În afara țării, domnitorul Vlad, a avut intuiția de a corela imaginea țării cu problema apărării sale. Pentru a se impune și pentru a "integra" Valahia în contextul european a preferat să folosească în principal, formele iconografice, care au fost mai potrivite pentru un impact garantat și care puteau fi descifrate de un public larg. În acest sens, el a folosit imaginea lui ca o armă psihologică, în calitate de bun cunoscător atât a mentalității catolice cât și a celei islamice.

Dimensiunea diabolică era perfectă pentru lumea catolică, îmbibat de terorile satanice, precum și pentru lumea islamică. Exemplul cel mai elocvent a fost trasul în țeapă, pedeapsă care era deja prevăzută de legislația germană, dar care era total necunoscută în lumea islamică. Tragerea în țeapă avea mai multe conotații, printre care și decăderea din drepturile virile a celui pedepsit prin mărturisirea durerii. În plus, poziția verticală, anormală, a celui fost tras în țeapă ducea la activarea tradiției "mortul-viu", de origine orientală și foarte prezentă în lumea islamică.

Se pare că Vlad a amplificat intenționat la maxim imaginea sa diabolică pentru a rezolva asimetria conflictelor în care a fost implicat. Utilizarea imaginii sale ca o armă psihologică a dus la scăderea rezistenței psihologice a adversarului.

Acțiunea principală întreprinsă în acest sens este hărțuirea continuă a adversarului, care putea să consiste în: atacuri surpriză, ambuscade, raiduri în tabăra adversarului, privarea de apă, hrană și somn, aducând inamicului într-o stare avansată de uzură fizică și mentală. Utilizarea maximă a procedurilor de război psihologic a fost atinsă în războiul din 1461-1462 împotriva turcilor.

Rămâne un aspect interesant relativ la personajul Vlad Țepeș, și anume că el a fost cel care a atacat Imperiul Otoman și nu invers, așa cum rămâne ”istoric” și atacul de noapte împotriva turcilor, în care a reușit să ajungă la cortul sultanului, să-l omoare, dar din păcate, sultanul a fot înlocuit cu o altă persoană. A fost un atac în care victimele s-au ridicat la aproximativ o sută de mii. Cu toate acestea, când Vlad se întoarce acasă este trădat de boieri și este închis la Visegrad pentru circa paisprezece ani.

Chiar dacă a fost singurul care putea să-i înfrunte și să-i învingă pe turci, politica care guverna Europa, într-un spațiu de plin de orgolii, nu a înțeles că uniunea este forța și a preferat să acționeze separat cu rezultatele pe care istoria ni le dezvăluie.

Un lucru este cert, și anume, dacă Vlad Țepeș ar fi fost ajutat de Occident astăzi cu siguranță istoria continentului nostru ar fi fost foarte diferită ...  

Bibliografie:

Stefan Andreescu, Vlad Țepeș Dracula, Editura Minerva, București, 1976

Vasile Lupasc, Răstignit între cruci I-II, Editura Ler, Târgoviște, 2013