Ciprian Porumbescu și destinul tragic al unui geniu muzical

Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853 în satul Şipotele Sucevei, din Bucovina. La vârsta de 6 ani începe studiul muzical, sub indrumarea pianistului Carol Mikuli, discipol al lui Frederic Chopin. Era un copil sensibil şi foarte talentat, manifestând precocitate, mai ales în domeniul muzical.

Mai târziu merge la Gimnaziul Superior din Suceava, unde aprofundează si studiază sistematic pianul, vioara şi orga. Deşi s-a înscris la Seminarul Teologic de la Cernauţi, muzica ramâne mai marea sa dragoste şi continuă să studieze vioara şi pianul adaugând şi violoncelul. Prima sa compoziţie este liedul “O dorinţă”, pe versuri de Matilda Cugler.

Viaţa lui era efervescentă, presarată cu concerte publice,  organizare de formaţii vocale, repetiţii, studii de noapte (când copia şi partituri pentru coruri şi orchestră). Compune într-o mare frenezie, fară sa-şi menajeze sănătatea şubredă deja. În plus, ajunge să se implice politic, fiind preşedintele unei organizaţii naţionaliste. Compoziţiile lui din acea perioadă au un profund conţinut patriotic.

În 1877 este arestat de către autorităţile austiriece şi cele 3 luni de detenţie îi şubrezesc şi mai mult sănătatea precară. După ce este achitat, pleacă la Viena, pentru a-şi continua studiile. Printre profesorii de acolo se afla şi Anton Bruckner. După terminarea studiilor se stabileşte la Braşov şi se angajează ca profesor de muzică şi dirijor de cor bisericesc.

Deşi starea sănătaţii sale se agravează, compune din ce in ce mai asiduu. În 1880 publică o “Co­lec­ţiune de cântece sociale” pentru studenţii români, care cuprinde 20 de piese corale, dintre care: “Cântecul gintei latine”, “Cântecul tricolorului”, “Imnul unirii - Pe-al nostru steag”. Se adaugă capodopera sa, “Baladă pentru vioară şi orchestră”, cântată în toată lumea, “Rapsodia română”, precum şi cea dintâi operetă românească, “Crai nou”, prezentată cu un mare succes la Braşov, în 1882. Printre compoziţiile sale, se regăsesc şi frumoase Hore şi muzică religioasă.

O nouă nefericire vine însă să-i umbrească viaţa, printr-o po­veste tristă de dragoste. Nu se poate căsători cu Berta Gordon (fata pe care o iubea),  deoarece ambele familii erau împotrivă. Îi despărţeau nu numai confesiunea religioasă (diferită), ci şi faptul că tatăl Bertei nu era de acord cu activitatea politică românească a lui Ciprian. În 1882 pleacă în Italia, la Nervi, dar în 1883 revine, din cauza dorului de casa sa. La 9 iunie 1983, se stinge din viaţă, la numai 29 de ani.

Aşa a murit un geniu!