Afaceri13 iulie 2024

Turismul ecologic – o afacere tot mai profitabilă în România

Observarea animalelor în habitatul lor natural începe să devină o afacere mult mai profitabilă decât vânarea acestora pentru un trofeu

Turismul ecologic în România

Turismul ecologic în România

Frumusețea naturală a României este un lucru din ce în ce mai popular atât la nivel European cât și la nivel global. Totuși, când vine vorba despre faună și floră reputația României este puțin pătată mai ales după standarde moderne. Acest lucru se datorează partidelor de vânătoare organizate încă de pe vremea comunismului, un obicei cu ecouri importante și după revoluție.

Totuși, acest curent Eco și turismul ecologic, care au cunoscut o creștere vertiginoasă în România ultimilor ani, au mai diminuat din amploarea fenomenului. De fapt, motorul principal al acestei diminuări a fost o decizie a Ministerului Mediului din 2016, atunci când în România a fost interzisă vânătoare de carnivore mari (precum lupi sau urși). Astfel, deși teoretic aceste animale mai pot fi vânate (dacă se consideră că constituie un pericol real pentru așezări umane), în practică, aprobările pentru o partidă de vânătoare se obțin mai greu iar numărul animalelor susceptibile vânătorii este și el mult mai mic.

Grație acestei legi, românii s-au adaptat și au învățat destul de repede că respectivele animale pot fi mult mai profitabile vii decât moarte. Astfel după ce uciderea urșilor a fost interzisă de autorități, turismul ecologic a luat avânt. Au fost astfel instalate două observatoare de urși în județul Brașov, acolo unde turiștii plătesc o taxă pentru a vedea animalele în habitatul lor natural.

Potrivit autorităților din zonă, de pe urma acestei taxe se strâng anual în jur de 25 000 de Euro în vreme ce pentru un trofeu de vânătoare doritorii plăteau între 4000 și 15 000 de Euro.  Cu alte cuvinte, un astfel de observator echivalează din punct de vedere financiar cu sacrificarea prin vânătoare a 5-10 urși. Partea bună este că turismul ecologic, spre deosebire de vânătoare, permite păstrarea în viața a specimenelor precum și refolosirea lor an de an.  

Surse:

http://www.stareapresei.ro/vanatoarea-de-ursi-bruni-fost-interzisa-de-ministerul-mediului/

stirileprotv.ro/stiri/travel/turismul-ecologic-din-romania-are-tot-mai-mult-succes-cati-bani-se-strang-de-la-strainii-care-vin-sa-admire-ursii-salbatici.html

https://www.brasovtour.com/tur/346/Vizita-la-observatorul-de-urs 

Claudiu Bolcu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română