La 39 de km de Satu Mare în satul Dobra se găsește Crama Dobra Wine – Kallos, are o suprafață de 300 ha și a fost înființată în 2010 și are o capacitate de 2000 hl. Se cultivă soiuri de struguri ca: Burgund Mare, Cabernet Sauvignon, Mustoasă de Măderat, Sauvignon Blanc, Riesling Italian, Fetească Regală, Muscat Ottonel, Tămâioasă Românească, Traminer Roz, Cădarcă, Fetească Neagră, Merlot, Pinot Noir.
Brand-ul Cramei Dobra este Pogany, vinul dealurilor păgâne, cu o grafică de inspirație celtică, vinurile Pogany reflectă Dealurile Sătmarului, sunt seci și demiseci, cu o aciditate plăcută și vioaie. Vinul Pogany alintă simțurile și provoacă imaginația aducând prin grafica și textura vinului amintirea unor vremuri în care oamenii erau liberi și bucuroși de a fi împreună unii cu alții.
În satul Dobra comunitatea păstrează vechile tradiții în ceea ce privește cultura viței de vie și producerea vinului. Totul se desfășoară cu respect față de natură și roadele ei iar comunitatea se reunește în cea mai importantă perioadă a anului ”la sureti”, la culesul strugurilor se ajută unii pe alții cu respect și bucurie. Se spune ca aici locuitorii în loc să bea apă, beau vin.
Crama Dobra a câștigat medalia de argint în 2019 la International Wine Contest din Bruxelles cu Fetească Neagră – 2015 iar aprecierea vinului se bucură și de asocierea cu brand-uri de brânză, hoteluri și restaurante. La cerere se organizează degustări la cramă.
Foto credit: https://www.facebook.com/winedobra/