Produse locale07 iunie 2024

Vinurile Cotnari, aurul lichid al României

Tradiţie. Rafinament. Calitate

Grasa de Cotnari

Grasa de Cotnari

Undeva, pe colinele Moldovei, sub un soare molcom de toamnă, strugurii devin aur şi miere. Sărutate  de însuşi Dionisos, plaiurile Cotnariului zămislesc o licoare magică cu parfum de flori de câmp şi arome fructate. Un diamant al vinurilor româneşti, vinul de Cotnari înnobilează prin prezenţa sa patrimoniul viticol al Moldovei.

Vinul din zona Cotnari poartă în spate o istorie ce depăşeşte două milenii. Pe dealul Cotnari – Cătălina arheologii au descoperit în urma săpăturilor o cetate traco-getică datată în secolele V- lV î.e.n unde s-au găsit urme ale creşterii viţei de vie şi ale procesului de vinificaţie.

Podgoriile Cotnari au înflorit în perioada domnitorilor Petru al II-lea, Ștefan cel Mare și Despot-Vodă devenind faimoase în toată Europa, vinul fiind foarte apreciat la multe case regale. Iată ce scrie Dimitrie Cantemir în cartea sa, Descriptio Moldavie:  „Iar eu fără de aceea îndrăsnesc al socoti a fi cel mai bun decât toate celelalte vinuri ale Europei, încă și însuși decât cel de Tocaia; că ţiindu-l cineva trei ani în pivniţă adâncă și boltită, după cum este obiceiul la noi în ţară, apoi întru al patrulea an, dobândește acel fel de putere, încât arde ca rachiul, și cel mai mare beţiv, abia este vrednic să bea trei pahare să nu se îmbete; încă nu aduce durere de cap și floarea lui este osebită de ale altor vinuri, căci este verde și de ce se învechește, se și mai înverzește.”  

                 

În perioada secolului al XVl – lea, la dezvoltarea Cotnariului a contribuit într-o măsură covârşitoare tocmai această măiestrie a locuitorilor în producerea unor vinuri de calitate. Cărturari precum Radu Rosetti şi A. D. Xenopol au scris despre viile Cotnari atestând prezenţa acestora înaintea întemeierii Moldovei.

Ca şi localizare, viile Cotnari sunt situate pe versantul estic al Dealului Mare (Hârlău)şi se  se găsesc în județul Iasi, Moldova, Romania. Dacă în 1830 podgoria deţinea aproximativ 720 de pogoane de vie, în 1990 Cotnariul se mândrea cu 2000 de hectare. Astăzi vorbim de 1700 hectare cultivate cu viţă de vie şi una dintre cele mai impresionante  vinoteci din ţară.

În ceea ce priveşte terroir-ul, podgoria Cotnari se află pe aceeași latitudine cu celebrele Champagne din Franța și Tokay din Ungaria oferind vinuri de înaltă calitate prin combinaţia optimă de climă, sol, relief şi expoziţie.

 De notat este faptul că la Cotnari sunt produse doar vinuri româneşti, podgoria dedicându-se valorificării soiurilor autohtone de tradiţie veche: Grasa de Cotnari, Frâncușă, Fetească Albă și Tămâioasă Românească, iar mai nou, Fetească Neagră și Busuioacă de Bohotin.

Grasa de Cotnari este considerată “împărăteasa” podgoriei Cotnari, din acest soi obţinându-se un vin cu deosebite calităţi organoleptice.

Enumerăm aici cele mai cunoscute vinuri din gamele Cotnari cu descrierile lor de pe site-ul oficial al casei de vinuri Cotnari:

Frâncuşă sec – vin alb “cu aromă vegetală de strugure pârguit , gust echilibrat și catifelat, culoare galben-pală verzuie”. Vinurile  albe demiseci Casa de Piatră şi Cătălina – vinuri ce impresionează prin fructuozitate şi “unicitatea miresmei florale”.

Fetească albă cu varietăţile demisec şi demidulce – vinuri albe, elegante, “de mare rafinament, culoare galben-aurie, buchet tipic de parfum de viţă înflorită şi miere de albine”.

Grasa de Cotnari demidulce şi dulce – vinuri albe aromate, “cu un gust apropiat celui de miez de nucă, împletit cu nuanțe de stafide și de sâmburi de migdale”, culoare verzuie la tinereţe şi galben aurie după învechire. Grasa de Cotnari dulce este considerată prin unicitatea sa o “bijuterie a oenologiei românești” specialiştii susţinând că “originalitatea și secretul acestui vin stau în recoltatul târziu al strugurilor când mustul din boabe se concentrează foarte mult datorită putregaiului nobil.”

Tămâioasă românească dulce – vin alb aromat - “aroma sa inegalabilă îngemănează parfumul de busuioc și fân cosit în soare”. Localnicii au denumit acest soi şi Busuioaca de Moldova.

De-a lungul timpului, vinurile de Cotnari şi în special Grasa de Cotnari, au câştigat foarte multe distincţii la concursurile naţionale şi internaţionale de profil. Ani la rând vinurile Casei Cotnari au obţinut medalii de aur şi argint metamorfozându-se în ceea ce astăzi numim un brand naţional puternic care ne reprezintă cu mândrie peste tot în lume.

Ionela Chiru

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română