Ce au în comun stejarii, alunii, carpenii, pinii, câinii din rasa Lagotto Romagnolo şi o anumită specie de ciuperci? La prima vedere, cel mai probabil nimic. Însă cunoscătorii s-ar putea gândi la una dintre cele mai scumpe şi mai apreciate delicatese culinare: trufa.
În România trufele cresc spontan, de obicei în păduri de foioase sau pot fi cultivate pe terenuri special amenajate (împăduriri cu diverse specii de arbori).
Unul dintre multele avantaje ale culturii de trufe este faptul că utilizarea îngrăşămintelor nu este necesară, cultura fiind astfel o cultura eco.
De menţionat este şi faptul că în cazul trufelor este vorba în primul rând de un teren – pădure (sau livadă în cazul alunului) aşadar o “porţie” de verde, o cultură în armonie cu natura.
România este la început de drum în ceea ce priveşte trufele de cultură – există un număr destul de redus de plantaţii cu puieţi micorizaţi pe teritoriul ţării noastre şi niciuna din aceste plantaţii nu este încă pe rod. Un puiet micorizat este un puiet de alun, stejar, pin sau carpen asupra căruia s-a intervenit in laborator, rădăcina fiind “infestată” cu miceliu de trufe. Între arborii respectivi şi trufe apare o relaţie de simbioză. Trufele cresc sub pământ cam la 10 – 40 cm iar cele care cresc spontan prin pădurile din România pot fi gasite doar de câinii special antrenaţi (rasa lagotto romagnolo) Această căutare de trufe se numeşte “vânătoarea de trufe” şi poate constitui o activitate cu adevărat recreaţională pentru cei pasionaţi de statul în natură.
Chiar dacă Uniunea Europeană nu oferă fonduri pentru cultura trufelor în România, oferă în schimb fonduri pentru împădurire sau pentru livezi de alun. În concluzie se pot obţine subvenţii pentru o cultură de trufe – dacă nu pentru ciupercile în sine, măcar pentru plantaţia de arbori.
România deţine poate cele mai curate terenuri agricole din Europa. Sărăcia ultimelor decenii nu a permis dezvoltarea unei agriculturi intensive cu întreg pachetul de consecinţe negative. Adică utilizarea la scară largă a îngrăşămintelor şi pesticidelor artificiale. Prin urmare este una dintre puţinele ţări europene care se pretează la culturi eco şi bio solul nefiind alterat din acest punct de vedere.
Cultura de trufe intră pe rod începând cu al patrulea an (se pot recolta cantităţi mai mici) dar specialiştii susţin că devine cu adevărat profitabilă în al zecelea an de la plantaţie. Avantajul unei astfel de culturi este faptul că durata sa de viaţă este de 40-50 de ani iar costurile de întreţinere sunt destul de mici. Profitul este dublu – pe de o parte, din recoltarea şi vânzarea trufelor, iar pe de altă parte, din valorificarea alunelor sau lemnului în cazul plantaţiilor cu stejar, carpen, pin.
Trufele necesită un sol special, cu un anumit PH de aceea este bine de făcut analiza solului de către un specialist înainte de a crea o plantaţie în vederea cultivării trufelor. Speciile de trufe care se pretează în România sunt trufa franceză (în sudul şi vestul ţării unde climatul este mai blând) şi trufa de Burgundia (în nordul ţării).
Ionela Chiru
International editions: