Afaceri12 februarie 2024

Mocănița – un simbol românesc readus la viață

Trenuri forestiere, mocănițele, au cunoscut apogeul la începutul secolului 20 pentru ca, mai apoi, după sfârșitul perioadei comuniste, să înceapă încetul cu încetul să dispară. Mai nou, ele sunt reinventate, însă nu în scop practic, ci în scop turistic

Mocănița

Mocănița

Ce poate fi mai pitoresc decât o plimbare cu un tren cu aburi prin pădurile neatinse ale Transilvaniei? Cam așa ar putea suna orice campanie turistică menită să promoveze Mocănița și să atragă o gamă variată de vizitatori. Un astfel de anunț poate stârni interesul celor pasionați de natură, dar și celor pasionați de istorie; a celor interesați de inginerie dar și familiilor cu copii.

Practic, Mocănița este un simbol care reunește o serie întreagă de atribute specifice României și mai cu seamă Transilvaniei. Ea reprezintă o întoarcere în timp și o evadare din cotidian. Astfel de oportunități sunt din ce în ce mai apreciate la nivel internațional, astfel că reinventare mocăniței în scop turistic este o mutare logică, mai ales că utilitatea practică a acestui tren forestier a fost anulată de progresele tehnologice din domeniu.            

Investitori iscusiți și pe undeva atașați de acest simbol național au reușit încetul cu încetul să recreeze anumite trasee parcurse în mod tradițional de acest tren forestier. Cel mai nou dintre acestea urmează să fie inaugurat în vara anului 2017 pe distanța de aproximativ 23 de kilometri dintre Lunca Arieşului şi Baia de Arieş. Recondiționarea traseului nu este o misiune ușoară deoarece șina este deteriorată aproape în totalitate, anumite porțiuni chiar lipsesc, iar locomotive cu abur sunt greu de găsit. Totuși, atât acest proiect cât și altele anterioare, au putut avea sorți de izbândă datorită sprijinului primit din partea comunităților locale, care s-au oferit să contribuie în mod voluntar la realizarea proiectelor.            

Cu ajutorul lor s-au refăcut sau au fost înființate de la zero 7 trasee de Mocăniță, toate servind la momentul actual un scop turistic și toate bucurându-se de succes. Porțiunea dintre Lunca Arieşului şi Baia de Arieş ar fi al optulea traseu de Mocăniță din țara noastră și unul dintre cele mai lungi. Miza este una foarte mare deoarece succesul mocăniței înseamnă de fapt și prosperitatea comunităților din jurul acesteia  

Surse:

http://www.mediafax.ro/life-inedit/mocanita-simbol-al-tarii-motilor-va-fi-repusa-in-circulatie-dupa-20-de-ani-16279602 

http://www.cffviseu.com/content/ro/photo-tour              

Claudiu Bolcu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română