Un soi de strugure alb şi „tămâios” - adus în Dacia de către romani acum mai bine de 2000 de ani, din sudul însorit al Eladei - s-a adaptat perfect la condiţiile climatice, s-a naturalizat, transformându-se într-un soi autotohn, denumit „Tămâioasă Românească”.
Butaşii aduşi pe Dunăre, au ajuns mai întâi la Drăgaşani, dar mai târziu în timp, se regăsesc în zone din Muntenia şi Moldova. Vinul obţinut din acest soi de strugure este unul cu personalitate puternică, un “vin- capodoperă”, cum îl denumeşte acad.Valeriu D. Cotea: ”Tămâioasa Românească de Pietroasa este un vin plin de dulceaţă, cu parfum care se răsfiră în unde diafane şi cu o aromă de miere de mai. Ca el nu este altul de onctuos, dulce, licoros, demidulce ori demisec. Vin de desert, ruginiu ca topazul, suav şi fin la gust, uneori puternic parfumat, cu o aromă exaltată, amintind parfumul strugurilor în supracoacere şi mireasma unui buchet cu flori de tei sau de salcâm.”
Vinul fiind dulce, se asociază foarte bine cu deserturile, dar poate fi folosit şi ca aperitiv, alături de cârnaţi olteneşti sau de Pleşcoi, salam de Sibiu şi caşcaval afumat.
Valea Budureasca - una dintre vetrele multimilenare, cu rădăcini adânci în istoria şi cultura vinului
Viile Budureasca se întind pe colinele însorite ale Dealurilor Subcarpatice din apropiere de Ploieşti, în mijlocul podgoriei Dealu Mare.
Dovezi aheologice, certifică că locul are o tradiţie bogată în cultivarea şi prelucrarea viţei-de-vie, mergând până la strămoşii nostri daci. Istoria locului se întinde de la paleoliticul mijlociu, neoliticul timpuriu, continua de-a lungul epocii bronzului tracic şi a epocii fierului din perioada geto-dacică, până la dacii liberi, perioada ocupării romane şi formarea poporului român. Aici, se găsesc 31 de situri arheologice, care dovedesc existenţa celei mai dense grupări omeneşti din perioada dacică.
Condiţiile climatice şi de sol de aici, favorizează strugurii negri, dar expunerea sudică, cu perioade lungi de strălucire a soarelui şi solul bogat în cernoziomuri şi calcar, asigură condiţii optime şi pentru strugurii albi, dulci şi aromaţi, cum ar fi Tămâioasa Românească. Aceştia dau un vin de culoare galben verzui, cu iz de iasomie amestecată cu flori de soc şi note de miere.
Surse: www.budureasca.ro