Numele de “Albă ca zăpada” i s-a dat datorită culorii albe, dar și a pufoșeniei cremei, aidoma zăpezii. Mama o făcea cu mare atenție și dedicație, pentru că era prăjitura noastră preferată.
Ingrediente folosite pentru prepararea foilor:10 linguri de lapte dulce; 10 linguri de zahăr;10 linguri de ulei;1 linguriță de amoniac stins în oțet sau în zeamă de lămâie; 2 ouă; un praf de sare; făină cât cuprinde.
Ingrediente pentru cremă: 1 litru de lapte dulce; 8 linguri de făină; 6 linguri de zahăr; zeamă și coajă rasă de lămâie (de la 1 sau 2 lămâi, după cât de acrișoară doriți crema); vanilie; 200 g de unt.
Mod de preparare a aluatului: se pun într-un vas ouăle (albuș și gălbenuș), sarea, uleiul, zahărul și se bat cu telul (sau cu mixerul) până ce se topește tot zahărul. Se adaugă făina, amoniacul și laptele și se frământă aluatul, care va fi lipicios, dar nu prea moale (la nevoie se mai adaugă o lingură de făină, sau de lapte, în funcție de consistența aluatului).
Se acoperă aluatul și se lasă la odihnă timp de 20 de minute. Se împarte aluatul în patru părți egale, pe o planșetă presărată din abundență cu făină și se întinde fiecare parte până ajunge la dimensiunile tăvii (este de prefert ca foile să iasă cât mai subțiri). Foile se înțeapă cu o furculiță, pentru a nu face bule când vor fi băgate la cuptor. Se coc la 200 de grade, timp de 4-5 minute.
Prepararea cremei: se pune laptele la fiert la foc mic, făina se amestecă cu ½ din zahărul pentru cremă si apoi se adaugă peste lapte, amestecând continuu cu un tel și se lasă la fiert până ce se îngroașă compoziția. Se adaugă apoi zeama, coaja de lămâie și vanilia, se amestecă bine până se omogenizează compoziția și se lasă la răcit.
Untul și zahărul rămas se mixează până face spumă și se adaugă în crema răcită, se omogenizează crema și se împarte în trei boluri egale. Acum putem începe montarea prăjiturii: în tava în care s-au copt foile se pune o foaie peste care se așază un bol de cremă și se alternează astfel până la ultima foaie.
Se acoperă tava și se lasă la frigider cel puțin 10 ore, până ce se înmoaie foile. A doua zi, prăjitura se porționează și se presară bine cu zahăr pudră.
Este o minunăție!