Crama Podgoria Silvaniei se găsește în partea de nord- vest a României, în județul Sălaj și cuprinde Dealurile Silvaniei în care natura a creat toate condițiile pentru obținerea unui vin de calitate premiat atât în țară, cât și în străinătate. Crama a fost înființată în 2013 și cuprinde o suprafață cultivată de 40 de hectare cu o capacitate de îmbuteliere de 150 000 de sticle pe an.
Brandurile Cramei Podgoria Silvania sunt: vin spumant Silvania Premium, vin spumant, Silvania Premium Lux iar soiurile cultivate sunt: Fetească Regală, Pinot Noir, Muscat Ottonel, Fetească Regală, Chardonnay, Traminer.
Podgoria Silvania este prima cramă din România care a produs vin spumant în 1974, după metoda Champenoise – adică fermentarea vinului în sticlă timp de peste un an cu temperatură și umiditate constante.
Ca o particularitate a cramei sunt ”hrubele” din Măgura Șimleului, aflate la 60 de metri sub stâncă cu galerii cu o lungime de 3, 5 kilometri, care păstrează în mod natural o temperatură constantă de 12 grade Celsius, datorită unui mucegai nobil. Fermentația naturală a vinului durează 2-3 ani iar vinul este maturat lent cu ajutorul unor drojdii speciale. Timp în care sticlele trec printr-un proces de ”remuage” (înclinarea vinului în diferite unghiuri). Vinul rezultat este un vin unic cu o prospețime delicată care i-a adus recunoaștere de-a lungul timpului.
Podgoria Silvaniei oferă la cerere vizite la ”hrube” și deustări, oferind tuturor celor interesați detalii despre întreg procesul tehnologic al vinificației, rămând fidelă sloganului: ”când natura te binecuvântează cu o comoară, trebuie să o împarți cu întrega lume”.
Foto credit: