Ghiocelul – semnele vieții și ale morții pe tărâmul legendelor

Potrivit normelor tradiționale, omul este dator să lase, după viețuirea pe acest Pământ, urme ale trecerii ale. Cu alte cuvinte, un semn. Ghiocelul este un semn al primăverii și chiar în aceste zile avem parte din plin de această floare gingașă, care ne anunță trecerea din anotimpul frigului și al întunericului în acela al luminii, al căldurii și al reînvierii. Există, pe de altă parte, o minunată legendă românească a ghiocelului, care îndeamnă omul să lase semne bune în urma sa.

Astfel, se spune că ghiocelul ar fi fost, la origine, un bărbat (legendele etiologice românești sunt de un farmec aparte, ele propunând o ”explicație” – evident miraculoasă – pentru fiecare animal, ființă, plantă ori floare, în parte – ), care a rămas văduv, cu opt copii mici de crescut. Bărbatul se recăsătorește, dar mama vitregă îi persecută pe copii și, în cele din urmă, îi alungă de acasă. Aceștia, de dorul tatălui lor, se vor transforma, fiecare într-o floare (superbă relație metaforică între floare și dor). Tatăl îi caută dar, în cele din urmă, negăsindu-i, se va preschimba și el, ars de dor, într-o floare. Dar morala populară este inflexibilă în această privință: numai oamenii buni pot lăsa semne bune, iar cei răi, nu.

O altă legendă inversează datele problematicii și, dacă până acum știam că ghiocelul iese din zăpadă, împrumutând albul acesteia (în limba franceză numele ghiocelului este ”perce-neige”, adică ”străpunge zăpada”) iată că, în această versiune românească a nașterii sale, lucrurile sunt diametral opuse. Pentru că este bună și oferă căldură și protecție întregii firi, zăpada este îmbiată de Dumnezeu să își aleagă culoarea de la o floare, cu care El a înzestrat natura.

Zăpada merge pe rând, la fiecare, la trandafir, la floarea-soarelui, la toporași. Nici una dintre aceste minunate flori nu vrea însă să îi împrumute zăpezii culoarea sa. Ghiocelul, alb, imaculat și inocent, îi spune atunci zăpezii: ”Dacă îți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine.” Și iată, de atunci zăpada este albă ca ghiocelul, sau ghiocelul este alb și nevinovat ca și sufletul oamenilor buni. Cine poate ști?

Nu lipsesc nici semnificațiile creștine ale acestei flori, atât de simple, dar atât de impresionante prin puritatea ei: speranța, modestia, smerenia. Tot atâtea motive, iată, pentru care acest gingaș simbol al primăverii a mai fost numit și ”cheia Fecioarei Maria”.