Oricine caută pe internet informații despre localitatea Dumbrăvița, observă că acest loc este prezentat ca unul care este un fel de paradis actual din România. Acest lucru nu se datorează peisajelor naturale sau altor factori care fac ca un loc să fie unic, ci se datorează faptului că din toată România, aici se trăiește cel mai bine.
Unde se află Dumbrăvița? Localitatea unde se spune că sărăcia este inexistentă este situată lângă orașul Timișoara și a devenit aproape un mit al abundenței și al bunăstării. În acest loc, filele istoriei s-au consumat pe rând, dar localitatea a fost dintotdeauna un spațiu al prosperității economice.
Ea s-a dezvoltat foarte bine imediat după căderea regimului comunist, când în satul de lângă Timișoara, oamenii au început să construiască vile. S-a produs astfel o dezvoltare economică rapidă, determinată de starea bună a infrastructurii care a atras foarte mulți oameni înstăriți. Foarte mulți dintre cei care au ales să locuiască la Dumbrăvița, sunt oameni de afaceri, directori de companii sau persoane cunoscute în domeniul medical, sportiv, artistic.
Ca un exemplu pentru cum se poate construi prosperitate economică, aici au fost atrase firme importante, cum sunt Dunca Expedition, Petrom, Kaufland. Totodată, autoritățile locale au folosit proiectele europene în vederea dezvoltării localității. Pentru că la Dumbrăvița este o puternică comunitate maghiară, cele mai multe proiecte au fost cele transfrontaliere cu Ungaria.
La nivel cultural, Dumbrăvița se remarcă drept un loc multicultural, cu o comunitate istorică maghiară, la care s-au adăugat de-a lungul vremii românii, iar în ultimii ani, alte minirități care au ales să locuiască aici.
Există trei biserici: reformată, romano-catolică și ortodoxă. Cea mai veche dintre ele este cea reformată,un simbol al Dumbrăviței.
Ca mărturie că locul este unul intercultrural, s-au construit și statuile poeților Petőfi Sandor și Mihai Eminescu.
Bibliografie și foto:
adevarul.ro/locale/timisoara/foto-dumbravita-localitatea-romania-traieste-mai-bine-1_519a9192053c7dd83fb646fc/index.html
enciclopediaromaniei.ro/wiki/Dumbr%C4%83vi%C5%A3a_(Timi%C5%9F)