Pe la 1843, la porunca domnitorului Gheorghe Bibescu, s-a numit o comisie pentru construirea unui teatru, în Bucureşti. Lucrările începute în 1848, după planurile arhitectului vienez, A. Hefft, au fost întrerupte din cauza Revoluţiei (1848). În anul 1852, sub domnia lui Barbu Ştirbei, construcţia se finalizează şi pe Calea Mogoşoaia (Calea Victoriei de astăzi), se înalţă maiestuos „Teatrul cel Mare”.
Clădirea în stil baroc, elegantă, frumos decorată, cu stucaturi aurite, tapiţerie purpurie şi cortina cu franjuri aurii, cu trei rânduri de loji, devine al treilea teatru ca mărime, din Europa. Gazeta în limba germană „Bukarester Deutsche Zeitung“ scria la data inaugurării: „Monumentul este clădit într-un stil nobil şi într-adevăr artistic; proporţiunile îi sunt potrivite şi distinsa-i simplicitate este impozantă. Teatrul cel nou din Bucureşti este fără îndoială unul din cele mai frumoase teatre din Europa şi o podoabă a Capitalei.”
După Războiul de Independenţă (1877), “Teatrul cel Mare” devine „Teatrul Naţional”. Din păcate, la finele celui de-al Doilea Război Mondial, construcţia a fost grav avariată de bombardamentul unei escadrile. Deşi s-ar fi putut reconstrui, clădirea a fost demolată după instalarea puterii comuniste.
Forma de „pălărie”, a noului Teatru Naţional, nu a fost agreată de Ceauşescu
În anul 1964, a început construcţia unui nou teatru, în zona Universităţii, după un proiect al arhitecţilor Horia Maicu, Romeo Belea şi Nicolae Cucu. În anul 1973, lucrările au fost finalizate. O clădire impresionantă, cu aspect inedit, ce exprimă modernismul anilor ’60, se remarcă prin forma sa neconvenţională, de „pălărie”. Această formă „bizară” nu a fost acceptată însă de Ceauşescu, care a dispus remodelarea ei. În 1983, teatrul îsi schimbă forma, prin umplerea faţadei, cu tone de adaos.
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” îşi pune „pălăria” din nou şi devine “un teatru nou pentru un public nou“
După înlăturarea a 1200 tone de adaos la faţadă, ce acopereau „pălăria lui Horia Maicu”, teatrul revine la forma iniţială, redescoperindu-şi „pălăria”. Proiectul de remodelare şi refacere, coordonat de arhitect Romeo Belea, a început în anul 2012 şi s-a finalizat în 2014. S-au înmulţit sălile de spectacol, s-au creat spaţii noi, s-a îmbogăţit spectrul cultural acoperit de instituţie, aceasta asumându-şi o „vocaţei culturală polivalentă”. TNB are în dotare, pe lânga cele 7 săli de teatru, spaţii expoziţionale şi alte spaţii alternative, Muzeul TNB, o sală de lectură, librării şi cafenele.
Surse:
ziarullumina.ro/plimbare-de-o-zi-prin-bucurestii-anului-1943
Elena Radu
International editions: