De câțiva ani, litoralul românesc este o destinație turistică în care se investește constant, atât în ceea ce privește infrastructura (a se înțelege, plaje, hoteluri restaurante), cât și în ceea ce privește elementele de entertainment (jocuri pe apă, concerte, festivaluri). De asemenea, un alt adevăr este faptul că de o perioadă bună de timp aceste investiții au fost canalizate preponderent înspre Mamaia, stațiune ce a devenit un fel de perlă a litoralului românesc.
Desigur, progrese s-au făcut și în alte stațiuni, însă ritmul de dezvoltare și modernizare a Mamaiei a fost constant susținut. Totuși, se pare că a venit timpul și pentru alte localități să iasă în prim plan, prima dintre acestea fiind Venus, o stațiune în care s-a investit masiv, iar potrivit agențiilor de turism, dinamica modernizării și dezvoltării acestei stațiuni este una comparabilă cu cea a Mamaiei.
Dacă vechile hoteluri, celebre pe vreamea comunismului, Afrodita, Inter sau Vulturul au fost fie total, fie parțial renovate, resort-urile apărute ulterior, precum, Mera, Dana sau Melodia se află din start la un nivel calitativ bun, ele fiind moderne, luxoase și pregătite pentru toate tipurile de turiști (cupluri, tineri, familiii, etc.). Mai mult decât atât, plajele din Venus par să se prezinte și ele la un nivel superior, lucru vizibil atât cu ochil liber, dar și certificat de un raport al Ministerului Sănătății, care a efectuat o clasificare a plajelor din România în funcţie de calitatea managementului şi a apei de îmbăiere.
Potrivit respectivei clasificări, plajele din Venus sunt fie excelente, fie bune, iar în urma unei evaluări efectuate de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) același lucru se poate spune și despre serviciile de cazare și entertainment din stațiune. Drept urmare, Venus pare a fi nu doar o destinație de concediu excelentă ci și o stațiune cu un potențial fenomenal pentru investiții, mai ales că localitatea abia acum începe să își facă un nume și să devină vizibilă mai ales pentru turiștii cu bani, care caută locuri moderne și cu un standard de calitate ridicat.
Surse:
http://www.ms.ro/documente/Clasificarea%20zonelor%20de%20imbaiere%202015%20%282012-2015%29_8294_18799.pdf