Puncte de interes10 noiembrie 2018

Balta Vrăjitoarelor, locul în care se presupune că ar fi fost ucis Vlad Țepeș

Balta Vrăjitoarelor reprezintă unul dintre locurile mistice din România. Aici se adună vrăjitoare din întreaga lume pentru a face farmece şi se crede că în acest loc ar fi fost decapitat Vlad Țepeș

Balta Vrăjitoarelor - pădurea Boldu

Balta Vrăjitoarelor - pădurea Boldu

În apropiere de Bucureşti, în pădurea Boldu – Creţeasca din satul Boldeşti, se află un loc care îţi dă fiori pe şira spinării. Este vorba despre Balta Vrăjitoarelor, considerată de localnici a fi blestemată, dar şi un loc plin de poveşti şi legende incredibile.

La prima vedere, peticul de apă cu un diametru de doar cinci metri nu-l impresionează cu nimic  pe cel care ajunge în acest loc. În ciuda aparenţelor, se spune că lângă Balta Vrăjitoarelor au loc fenomene inexplicabile, paranormale. Numele acestei bălţi de lângă capitala României nu este întâmplător. Asta pentru că de energiile acestui loc misterios sunt atrase şi vrăjitoare ţigănci din întreaga lume, care se adună în jurul bălţii pentru a practica diferite ritualuri şi pentru a face descântece şi farmece.

Aceste întâlniri ale vrăjitoarelor au loc, de cele mai multe ori, în pădurea Boldu, de Sânziene sau sărbătorile Sfântului Gheorghe sau Sfântului Andrei, atunci când se spune că porţile spre alte tărâmuri se deschid temporar. Acest pelerinaj al vrăjitoarelor la ochiul de apă de lângă Bucureşti s-a transformat într-o tradiţie care se transmite din generaţie în generaţie. Vrăjitoarele sunt atrase ca un magnet de această baltă pentru că se zice că orice vrajă spusă aici se îndeplineşte.

Balta Vrăjitoarelor şi legenda lui Dracula

Mai mult, în Pădurea Boldu – Creţeasca se crede că a fost decapitat, în anul 1476, Vlad Ţepeş, domnitor al Ţării Româneşti, cunoscut în întreaga lume ca “Dracula”. Astfel, locul are o reputaţie sinistră chiar şi fără prezenţa vrăjitoarelor. Localnicii povestesc că spiritul lui Dracula colindă chiar şi acum pe lângă Balta Vrăjitoarelor.

Nu sunt puţini oamenii care povestesc că au observat în jurul ochiului de apă din Pădurea Boldu o serie de fenomene ciudate, aşa cum sunt furtuni iscate din senin sau fulgere globulare. Deşi are o adâncime de doar un metru şi jumătate, Balta Vrăjitoarelor nu seacă niciodată, iar legendele spun că nu ar avea fund. Până şi animalelor le este frică de această baltă, astfel că refuză să bea apă de aici. Un lucru este cert: nu ştim câte din aceste poveşti strainii sunt adevărate, dar Balta Vrăjitoarelor continuă să bage spaima în turiştii care ajung în Pădurea Boldu.  

Foto: jurnalul.ro şi stirileprotv.ro

Surse:

“Şapte locuri din România pe care trebuie să le vizitezi” - http://www.9am.ro/top/Incredibil/242751/locuri-misterioase-de-vizitat-in-romania/7/Balta-vrajitoarelor.html

“Uluitor! Poarta către altă lume! Balta Vrăjitoarelor, locul care îţi face părul măciucă” - antenastars.ro/star-magazin/uluitor-poarta-catre-alta-lume-balta-vrajitoarelor-locul-care-ii-face-parul-maciuca-id5748.html

“Balta Vrăjitoarelor din pădurea Boldu - Creţeasca” - http://www.vrajitoare.eu/index.php?option=com_content&view=article&id=98%3Abalta-vrjitoarelor-din-pdurea-boldu-creeasca&catid=14%3Aintre-istorie-i-mit&Itemid=8

“Balta Vrăjitoarelor”. Un loc plin de legende şi fenomene bizare, într-o pădure de lângă Bucureşti - stirileprotv.ro/stiri/romania-pitoreasca/balta-vrajitoarelor-un-loc-plin-de-legende-si-fenomene-bizare-intr-o-padure-de-langa-bucuresti.html ;  

Adriana Mit

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română