Parcul Central din Cluj-Napoca – un loc pentru comunitate

Pentru a lua o pauză de la agitația unei metropole aglomerate și suprapopulate, cel mai bun loc în care să te bucuri de un moment de liniște și de aer proaspăt este un parc. Natura poate fi un adevarat refugiu într-un oraș fremătător.

Cluj-Napoca are un parc minunat situat în centru. Tăinuit de frunzișul copacilor și de tufișuri înflorite, este un peisaj cu adevărat bucolic. Venind dinspre centru, vei fi surprins de cât de puțin zgomot este aici. Nu se mai aude scârțâitul roților pe asfalt, iar claxoanele mașinilor sunt doar o amintire. Zbuciumul orașului nu este lăsat pe această insulă retrasă.

Se numește Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, dar localnicii îi spun mai pe scurt „Parcul Mare”. Cu o suprafață de 13 ari, este cel mai mare parc din Cluj-Napoca și atracția principală pe timpul verii.

Sentimentul pe care îl ai atunci când te aproprii de parc într-o seară de vară este cu adevărat deosebit. Aleea care duce spre el este presărată cu flori parfumate. Mirosul pe care îl împrăștie parcă este de pe altă lume; te duce cu gândul la un moment de mult uitat. În timp ce te îndrepți spre intrare, ești trezit din reverie de un copil care fuge direct în mijlocul străzii. Dar teama îți trece repede. De fapt copilul nu era în niciun pericol. Nu este nicio mașină pe stradă.

Încă de la intrare se poate zări o multitudine de oameni: așezați pe bănci, vorbind, relaxându-se. Este aproape straniu să vezi o așa mulțime în parc la ora 23.00, și totuși este aici. Nimănui nu îi este teamă, întrucât locul le dă un sentiment de siguranță. Sunt lumini puternice peste tot. Nimic rău nu se poate întâmpla în această seară liniștită de vară.

Alăturându-te grupului, ai senzația de apartenență. Aproape ca și când ai cunoaște în mod intim pe fiecare persoană în parte. Un zâmbet călduros îți dă de înțeles că poți să participi și tu la conversație fără ca cineva să se supere.

Te așezi pe o bancă și chiar în față vezi Lacul Chios. Ești atras de suprafața lucioasă în care se reflectă strălucirile luminii. Când te apropii, îți zărești reflexia în adâncimea verde. Dar imaginea este șifonată de bălăcelile unei rațe care înoată câțiva metri mai încolo. O urmărești cum se scufundă și cum iese înapoi la suprafață. După aceste scurte abluțiuni, se îndreaptă în liniște spre mica insulă din centrul lacului. Aici se refugiază rațele peste noapte. 

De asemenea, poți „Să te dai pe o lebădă albă”[1]. Însă ai grijă să „te dai pe ea ca o pasăre pe cer/ să te dai de parcă ai fii o pasăre!” Pornești dintr-o zonă mică de acostare de lângă terasa Chios, vâslești înspre insulă, o înconjori și apoi te întorci. În tot acest timp, trebuie să fii atent să nu lovești vreo barcă din fața ta sau care vine din direcția opusă. Traficul nu este în niciun caz reglementat aici, dar se creează o dezordine amuzantă!

Oameni stau pe marginea lacului, copii aleargă spre apă să hrănească rațele. Părinții lor îi urmează, pentru a le face poze. Privind aceste scene, aproape că îți dorești ca această noapte să nu se termine niciodată: ca și cum ar putea fi oprit timpul și întins, ca să acopere mai multe zile.

Dar din păcate se apropie timpul să te întorci acasă. A trecut de mult ora de culcare a copiilor, iar părinții trebuie să se trezească de dimineață ca să meargă la serviciu. Noaptea caldă te-a extenuat și pe tine. Te duci la culcare și cazi într-un somn adânc și odihnitor și visezi la rațele care înoată și împroșcă cu apă.      [1] Ride a white swan este titlul unei piese de la formația britanică T-Rex.