Palatul Cantacuzino, tronează impunător si strălucitor, în ambientul uneia dintre cele mai vechi artere a Bucureştiului, Calea Victoriei.
Gardul cu grilaj (lucrat în stil Ludovic al XIV-lea), maiestuoasa marchiză cu cei doi lei aflaţi de-o parte şi de alta a intrării, dar si faţada bogat decorată, lasă de înţeles privitorului, că aici, luxul şi rafinamentul "fac casă bună" împreună. Edificiul a fost ridicat între anii 1901-1903, de către Grigore Cantacuzino, denumit ,,Nababul”, unul dintre bogaţii aristocraţi ai timpului (fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului Conservator). Planurile arhitecturale au fost realizate de arhitectul Ion Berindei.
Valoarea arhitecturală este incontestabilă si de notorietate în cadrul arhitecturii rezidenţiale nobiliare de la sfârşitul secolului XIX. Stilul baroc se îmbină cu cel rococo şi cu elemente de Art Nouveau. Interiorul este bogat ornamentat, denotând opulenţă şi lux, dar şi rafinament. Lucrări şi materiale costisitoare, marmură albă şi verde, piele de Cordoba, onix, statuete din bronz, lambriuri, ceramică pictată, parchet american de stejar, pereţi îmbracaţi în stuco-marmura, tavane cu profile şi ornamente sculptate în ipsos şi bronz, împodobesc palatul. Piesele de mobilier se înscriu în aceeaşi tendinţă. Pictori importanţi şi-au pus semnătura pe diverse lucrări murale: G.D.Mirea, Costin Petrescu, Nicolae Vermont , Arthur Verona. Sculpturile şi ornamentaţiile sculptate sunt opera lui Emil W. Becker si Frederic Storck.
Palatul era recunoscut în Bucureşti prin somptuoasele baluri pe care Mihail Cantacuzino împreună cu soţia sa Maruca le organizau aici. Seratele şi audiţiile muzicale, la care George Enescu participa în mod obişnuit, erau binecunoscute şi se bucurau de prezenţa numelor sonore din aristocraţia română şi străină.
Maruca avea să devină "marea iubire" a lui George Enescu. O perioadă vor locui in casa din spatele palatului, devenită Casa memoriala "George Enescu", iar tot ansamblu palatului va deveni în 1956, la un an după moartea lui Muzeul "George Enescu", la cerinţa soţiei lui, moştenitoarea palatului.
Informaţii şi foto: www.georgeenescu.ro