„Din 1964 și până astăzi, Rom a devenit o părticică din istoria românilor.” Aceasta este una prezentările care descriu cel mai bine rolul batonului de ciocolată Rom.
Născut în vremea comunismului, Rom a fost un baton de ciocolată cu gust de... rom. Această ciocolată a parcurs exact aceleași etape ca și istoria românilor și este martora schimbărilor socio-politice din România. Ambalajul trimite la culorile drapelului românesc, iar gustul intens de rom a fost asumat ca o caracteristică a batonului de ciocolată.
Toate dulciurile care au fost create în ultimii ani sub marca Rom, au păstrat acest gust ca o amintire și ca o formă de originalitate pentru batonul românesc. Odată cu trecerea timpului și cu apariția influențelor străine, Rom și-a diversificat formele, s-a adaptat, dar și-a păstrat gustul intens, inconfundabil.
Alături de celebrul baton de ciocolată, au apărut alte batoane, înghețată, biscuiți, caramele și prăjitură, toate unite sub același gust: cel de rom! Gama de produse cu gust de rom este azi foarte variată: Rom cu lapte, Rom cu stafide, Rom cu arahide și caramel, Rom sandviș.
Cu ironie și seriozitate în același timp, au fost organizate campanii prin care dulciurile Rom să amintească de identitatea națională a românilor. Mesajele publicitare sunt centrate pe transmiterea unor mesaje patriotice, dar au și scopul de a distra cumpărătorii: „Rom se întoarce”,sau „Visul american acum în ciocolata românească”.
Deși unii români cumpără produse Rom din nostalgie, producătorii au reușit să atragă și tinerii amatori de dulciuri, prin mesaje nonconformiste și amuzante. În acest mod, Rom este printre dulciurile care se vând cel mai bine în România.
Bibliografie foto
http://www.capital.ro/cum-a-intinerit-publicitatea-rom-ul-vechi-de-50-de-ani.html
http://www.kandia-dulce.ro/brand/rom/
http://www.strategic.ro/publicitate/senzatiile-tari-trezesc-romanul.html