Care sunt așteptările dumneavoastră vizavi de RO-Wine I The International Wine Festival of Romania 2019 din Cluj Napoca?
Crama Oprișor – avem speranța că RO-Wine Festival 2019 din Cluj Napoca va reuși să re-confirme standardele de calitate ale vinurilor românești, inegalabile și inimitabile în structura aromatică și de gust. Cramele din Romania sunt, astăzi, capabile să ofere diversitate, creativitate și unicitate pentru vinurile produse în podgoriile proprii. Competitivitatea internațională a calității vinurilor românești este dovedită în nenumărate evaluări de-a lungul anilor recenți. Rămâne ca noi, producătorii, laolaltă cu evenimente de genul RO_Wine să consolidăm imaginea produselor noastre și să îmbunătățim comunicarea realității de poziționare în zona „best value” pentru vinurile românești.
Care este vinul pe care îl recomandați din ultima dumneavoastră producție?
Crama Oprișor – Vinul JIANA Rose 2018 este poate cel mai complex cupaj rose pe care Crama Oprisor l-a reușit în ultimii ani. Exultă în senzații de tinerețe, fructozitate și armonie gustativă. Asamblajul din Shiraz 77% si Pinot Noir 23% conferă vinului JIANA Rose o textură suplă, așezată ferm în structura dominată de nuanțe proaspete de frăguțe și zmeură. Postgustul este lung, generos, revigorant.
Care este unul dintre cele mai dificile lucruri în ceea ce privește vinificația?
Crama Oprișor – Procesele de vinificare sunt extrem de complexe și provocatoare an după an. Orice etapă dificilă aduce după ea sentimentul de mulțumire dat de succesul reușitei. Un exemplu (dintre multe altele) al unui proces dificil este așa numita etapă de “macerație” care implică elementele de mediu, timp si temperaturi pentru transferul componentelor de culoare, arome și tanini dinspre pieliță și sâmburi către substanța mustului și vinului. Provocările oenologului sunt aici foarte complexe, ținta fiind vinul final, acolo unde să regăsim echilibrul plăcut, personalitatea si caracterul fiecărui tip de vin
Care este partea cea mai răsplătitoare din profesia dumneavoastră?
Crama Oprișor – Bucuria și satisfacția fiecărui consumator după gustarea vinurilor Cramei Oprișor este cea mai valoroasa răsplată care ni se poate întoarce de la publicul pentru care cultivăm strugurii și facem vinul la noi in Oltenia Vie.