Sărbătorile de iarna la români – tradiţii, obiceiuri, datini

Sărbătorile de iarna la români încep de la Sf. Andrei (30 Nov.) şi ţin până la Sf. Ion (7 ian). Este o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi datini - unele venite din perioada precreştină -  cu sărbători religioase creştine. Aceste sărbători dau un farmec aparte anotimpului friguros, impregnându-l cu bucurie, veselie, dar şi cu mister şi trăiri spirituale.

Sfantul Andrei este cel ce a propovaduit Evanghelia în părţile Traciei şi ale Scythiei, inclusiv în zona Dobrogei de azi. Este o sărbătoare religioasă, pe lângă care au loc o serie de practici tradiţionale (unele venind de la daci)cum ar fi: frecatul uşilor şi a ferestrelor cu usturoi (pentru a nu pătrunde spiritele rele), punerea de grău la încolţit (care să prevestească recolta anului viitor), ritualuri făcute de fetele tinere, pentru a-şi visa ursitul.

Sfântul Nicolae (6 dec.), considerat ocrotitorul săracilor, este cel care transformat în „Moş Nicolae”, aduce daruri copiilor. Aceştia, îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul va pune darurile. Pentru cei care nu au fost cuminţi, Moşul va aduce o „nuieluşă”, care şi ea, peste timp, a căpătat statut de jucărie.

Urmează cea mai importanta sărbătoare creştină a iernii, Crăciunul (Naşterea Domnului), dar înainte însă, este Ajunul Crăciunului (24 dec.). În dimineaţa acestei zile (în unele zone cu o seară înainte), cete de copii, umblă din casă în casă, cu Colindul. Pentru colindele cântate în noapte, pe la uşi, pe la fereşti, copiii primesc covrigi, colaci, turte, mere, nuci şi tot felul de alte daruri. Pe lângă cetele de copii, sunt şi preoţi, care merg cu icoane în braţe,din casă în casă, pentru a stropi cu aghiasmă oamenii şi încăperile şi a anunţa prin cântec, „Naşterea Domnului Iisus Hristos”.

În Ajun, se împodobeşte şi bradul şi se pregătesc darurile, ce vor fi aduse de Moş Crăciun. Acesta „va intra pe hornul sobei cu desaga plină de daruri”.  Colindele răsună în toată ţara, până în ziua de Crăciun (25 dec.), mare bucurie şi binecuvântare pentru creştini. În unele zone, colindele se prelungesc până la Anul Nou. Fie ele religioase, sau laice, colindele româneşti creează o atmosferă încărcată de spirit şi mister, dar şi de bucurie şi stare de bine. Copiii în cete mici umblă cu Steaua, simbol al stelei  ce au  călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea pruncului Iisus.

Adevarata înnoire a timpului are loc însă,  de Anul Nou. Cercetătorii văd în obiceiurile populare care se desfăşoară în această perioadă, ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinaţie. Un complex de ceremonii şi superstiţii, care fac din această perioadă a anului, una dintre cele mai bogate în datini populare, o perioadă de trecere între două cicluri de vegetaţie sau de munci, al cărui prag îl constituie Anul Nou.

Aşa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat de „urări”, făcute prin intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova, Buhaiul, Vasilca, jocuri mimice cu masti de animale (Capra, Ursul, Caluşul, Cerbuţul), sau personaje ţărăneşti. Nu lipsesc nici colindele, dar acestea au acum alt rol, de vestire a înnoirii anului. Sunt obiceiuri care încă se păstrează, poate datorită caracterului lor spectacular, dar şi datorită prilejului de a petrece.

Cununa sărbătorilor, dar mai ales a petrecerilor, este Revelionul. Sărbătoare laică, plină de mese îmbelşugate, petreceri şi distracţii deosebite. A doua zi, de ziua Sfântului Vasile, copii cu sorcove frumos ornate, transmit urări oamenilor mari: "Să traiţi/ Să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / În mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / De toate-ndestulată!".

Urmează, pe 6 ian., Boboteaza (Botezul Domnului).Este o sărbătoare religiosă, preotul vine din nou şi sfinţeşte cu aghiazmă case, obiecte,oameni şi animale. Ciclul sărbătorilor de iarnă, se încheie cu prăznuirea Sfântului Iona Botezătorul, cel ce l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos în apele Iordanului.În această zi, oamenii se stropesc cu apă, unii se aruncă în râuri pentru a aduce „crucea” aruncată de preoţi. Cei care poarta numele de Ion (Ioan) sunt udaţi şi aruncaţi în sus, obicei ce se numeşte, Iordanit.