Puncte de interes01 septembrie 2024

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi - un monument istoric ce devine un important obiectiv turistic, pe axa Bucureşti – Târgovişte

Un palat de 300 de ani, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, după un veac de ruină şi uitare, îşi deschide porţile pentru public

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi

După patru ani de lucrări, restaurări, renovări şi reconstrucţii, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi este scos la lumină. Este primul palat ctitorit de domnitorul Constantin Brâncoveanu, la 1698, spre a fi lăsat moştenire primului său fiu.

Locul ales este unul  strategic, aflat la întretăierea drumurilor, între cele două capitale ale Ţării Româneşti, Bucureşti şi Târgovişte. Aici, domnitorul avea o moşie impresionantă, cu grădini frumoase, o casă boierească , iar la 1639, ridică  Biserica Sf. Dumitru, care se mai păstrează încă.

Cu o suprafaţă construită de 3.400 de metri pătraţi şi o curte de 23.000 de metri pătraţi, ansamblul cuprinde: curtea, grădina, palatul, biserica, zidul curţii şi fragmente din casa veche. Curtea de formă rectangulară este împrejmuită pe trei laturi de un zid şi este împărţită în trei segmente: curtea de primire, curtea de serviciu şi grădinile din spatele palatului.

Palatul este o construcţie de formă dreptunghiulară, cu o pivniţă boltită (acoperită de patru calote sferice), parter (cu cinci încăperi) şi etaj. Accesul la etaj se face printr-o scară exterioară, ce duce într-un foişor monumental. Tavanele de la etaj sunt acoperite de bolţi mănăstireşti, iar pereţii mai poartă încă frumoase stucaturi florale.

La exterior, palatul păstrează fragmente de stucatură, asemănătoare celei interioare. În curte, se mai regăsesc ruine ale fundaţiei vechi, beciurile şi o parte din zidurile casei vechi. Ansamblul de la Potlogi, reprezintă un nucleu de referinţă al arhitecturii brâncoveneşti, atât în ceea ce priveşte structura arhitectonică, cât şi arta decorativă, el inspirând construcţia celui de-al doilea palat, ridicat la Mogoşoaia (lângă Bucureşti), la 1712.

Pe lângă stilul arhitectural, cele două palate mai au o caracteristică comună: încadrarea lor într-o simetrie perfectă cu peisajul exterior, centrat pe grădini frumos aranjate şi zone de apă. Sculpturile şi picturile murale interioare, abundând de motive florale şi vegetale, vin ca o prelungire a naturii maiestuoase din afară, spre interior.

Surse: www.muzee-dambovitene.ro  

Elena Radu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română