Râşnov a fost construită din piatră, cărămidă şi mortar, materiale care s-au dovedit foarte rezistente. Aceasta a fost considerată a doua acasă de către locuitorii Râşnovului, şi de aceea, mijloacele sale de apărare au fost îmbunătăţite în mod constant până în secolul al XIX-lea. Sătenii s-au refugiat aici atât de des încât au fost nevoiţi să construiască o școală și o capelă, astfel încât să îşi poată desfăşura activitățile de zi cu zi.
Cetatea avea tot ce-i era necesar, cu excepția unei surse de apă. Când rămâneau fără apă, refugiații se strecurau noaptea din cetate și aduceau de la un izvor ştiut numai de ei.
Cu toate acestea, această soluție improvizată i-a costat lupta împotriva lui Gabriel Bathory, principele Transilvaniei. Locuitorii Râşnovului au fost obligați să predea cetatea când prințul a descoperit izvorul lor secret și le-a blocat accesul la el.
Această înfrângere le-a dovedit necesitatea unei fântâni în interiorul cetăţii. Și una a fost creată între anii 1623 și 1640. A fost săpată direct în piatră, legenda spune, de către doi prizonieri turci, pentru a-şi recâştiga libertatea. Cu toate acestea, este mult mai probabil să fi fost opera unor specialiști angajați de către primărie.
Râşnov s-a păstrat în condiţie aproape perfectă. Curtea interioară este pavată cu drumuri de piatră care leagă casele între ele: casa fierarului, casa tâmplarului și casa sticlarului. Ele sunt încă în picioare, dar în zilele noastre funcționează doar ca magazine de suveniruri sau muzee. În fața cetății, există o curte exterioară unde erau păstrate vitele.
Între 1658 și 1661, locuitorii Râşnovului au fost nevoiţi să se retragă în interiorul cetăţii de multe ori din cauza invaziilor turcești. După fiecare atac, au trebuit să-şi repare casele. În 1718, o epidemie gravă de ciumă a lovit satul și 1.161 de oameni au murit. În același an, un incendiu a distrus tot satul și a ajuns la şi cetate, arzând câteva case și capela. Apoi, în 1802, un cutremur a pus la pământ câteva dintre turnurile cetăţii.
Râşnov a fost folosită ultima dată în timpul revoluției de la 1848. Când trupele maghiare și austriece au traversat satul, oamenii s-au retras în siguranța cetății.
Surse:
„Cetatea care apără trandafirii”, Evenimentul Zilei, 22 Iunie 2009, Locul de regăsire: http://www.evz.ro/cetatea-care-apara-trandafirii-854710.html, Accesat: 16.11.2015.
„Cetatea Râşnov”, Wikipedia, Locul de regăsire: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_R%C3%A2%C8%99nov, Accesat: 16.11.2015.
„Cetatea Râșnov, o istorie a învingătorilor”, Spiritul Transilvaniei, Locul de regăsire: http://spiritultransilvaniei.evz.ro/index.php/spiritultransilvaniei/index/7/1, Accesat: 16.11.2015.
Andra Mihaela Cimpean
International editions: